Duiliu Marcu, arhitectul detaliului

Convieţuirea stilistică a eclectismului academic francez, a neoromânescului, a avangardei şi a modernismului s-a manifestat pe parcursul întregii perioade dintre cele două războaie mondiale, în unele situaţii chiar în cadrul aceleiaşi clădiri. Această îmbinare duce la apariţia eclectismului (termenul este utilizat aici cu sensul de sinteză a stilurilor) interbelic, care se mulează pe preferinţele comanditarului (statul la clădiri publice şi proprietarul la reşedinţe private) şi pe cele ale arhitectului, care era suficient de liber în creaţia sa încât să se exprime în propriul limbaj arhitectural, ţinând cont de influenţele existente la nivel european sau internaţional.

În acest context creează, desigur, şi Duiliu Marcu, care, în opinia mea, a excelat în arhitectura interioarelor. Lucrările sale cuprind clădiri realizate de la zero, extinse sau modificate în toate cele trei tendinţe care se manifestă în perioada interbelică, menţionate mai sus. Desigur, consacrarea definitivă a lui Duiliu Marcu drept un mare arhitect al veacului trecut este dată de arhitectura modernist-clasicizantă, o arhitectură simplă, elegantă, a detaliului, în care interioarele sunt la fel de bine studiate ca exterioarele, formând un tot unitar. 

O contribuţie remarcabilă a lui Marcu pentru întreaga arhitectură interbelică din ţara noastră este reinventarea detaliului de arhitectură, atât prin soluţia găsită, cât şi prin preţiozitatea materialului folosit. Astfel, rezolvarea detaliilor de către diplomaţii Şcolii de Arte Frumoase de la Paris, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX, în stil eclectic, este reluată prin folosirea materialelor ca  piatra naturală, lemnul, sticla şi metalul la detaliile arhitecturii moderniste, în special la cele ale modernismului clasicizant. Din acest motiv, aş îndrăzni să-l numesc pe Duiliu Marcu „ARHITECTUL DETALIULUI ÎN ARHITECTURA MODERNISTĂ DIN ROMÂNIA”.

 arh. dr. Mariana Croitoru